Iubita lui Alex Bodi, mesaj tăios pentru Bianca Drăgușanu: „Urăște-mă singură, dar nu spune minciuni despre mine”

Publicat: 06 iun. 2020, 09:25 Autor: Hermina Hagianu Vedete

Bianca Drăgușanu și actuala iubită a lui Alex Bodi au pornit un război care nu se mai termină. Cele două femei se atacă ori de câte ori au ocazia în mediul online. Ultima replică a avut-o Daria, focoasa rusoaică.

Din câte se pare, rusoaica Daria i-a câștigat inima lui Alex Bodi, însă războiul dintre ea și fosta iubită a afeceristului este departe de a se fi încheiat. Cele două dive își trimit mesaje cu subînțeles pe rețelele de socializare prin fotografii, iar niciuna dintre ele nu pare că vrea să încheie „scandalul”.

Chiar dacă toată lumea se aștepta ca Daria să îi ofere toată atenția lui Alex, lucrurile nu stau chiar așa. Focoasa rusoaică a devenit mult mai încrezătoare de când cei doi au făcut relația publică și nu se teme să își atace fosta rivală,

Recent, pe pagina sa de Instagram, Daria a publicat o imagine cu un mesaj adresat, cu siguranță Bianca Drăgușanu.

„Dacă mă urăști, urăște-mă singură, nu te duce acolo să spui minciuni despre mine și nu încerca să aduni oameni care să mă urască împreună cu tine”, a fost mesajul publicat de Daria.

Ce a găsit Bianca Dragușanu în telefonul lui Alex Bodi

Bianca Drăgușanu a găsit în telefonul afaceristului mesaje între el și rusoaica Daria. Tânăra și Alex Bodi și-ar fi scris cât de mult le este dor unul față de celălalt, dar și alte lucruri, iar acest lucru a supărat-o foarte tare pe Bianca.

„De aceea a plecat Bianca din vila acestuia. A găsit discuții între el și Daria, discuții din care se înțelegea clar faptul că sunt mai mult decât prieteni. Spuneau că le este dor unul de celălalt, etc. Culmea e că Alex avea discuții cu mai multe femei, nu numai cu Daria. Bianca a văzut negru în fața ochilor, a făcut ditamai scandalul și a plecat”, au spus anumite surse pentru Playtech.

„Daria este extrem de îndrăgostită de Alex de mult timp. La prima vedere, el este un bărbat după care te poți aprinde extrem de repede. Este serios, muncitor, întotdeauna sigur pe el și foarte galant cu femeile. Acum s-a întors la Daria ca la soția lui. Cu cadouri, cu vorbe mari și promisiuni, jură că ea este singura femeie din viața lui. Însă, în același timp, o iubește și pe Bianca. I-a trimis flori, ca să îi amintească acest lucru.

Nu ar vrea să o piardă pe niciuna. Bianca este pasiunea lui, nebunia lui, însă sunt prea multe scandaluri între ei. El spune că Bianca este incapabilă să iubească frumos și demn. De cealaltă parte este Daria, care l-a cucerit prin simplitatea și veselia ei. Daria este o tipă mereu pusă pe șotii, pe distracție, nu are răutăți și nici nu este genul care să creeze certuri. Alex o place pentru asta, spune că îi dă un sentiment de liniște. O mai place și pentru că are propriile afaceri și se descurcă foarte bine, este o femeie independentă”, au mai spus anumite persoane.

Publicat: 06 iun. 2020, 09:25 Autor: Hermina Hagianu Vedete
S-a alăturat presei în anul 2016, inițial în trustul Intact Media Group, iar din 2019 este redactor la publicația CIAO.RO,…...
Pe aceeași temă
×